Dinamo visează să joace alături de granzii Europei și la baschet! Ionuț Popa este convins că a dat lovitura prin aducerea lui Roger Grimau, care visează să joace chiar în Euroligă alături de gruparea din „Ștefan cel Mare”.
Totuși, pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Dinamo ar avea nevoie de un sponsor care să aducă chiar și 15 milioane de euro.
Legendarii Xavi Pascual și David Barrufet au avut o contribuție serioasă la sosirea lui Grimau, care a acceptat în cele din urmă să vină la Dinamo în plin sezon, într-o conjunctură nu tocmai favorabilă.
De altfel, înainte de a prelua echipa de baschet, Roger Grimau a urmărit din tribune cum formația de handbal a „demolat-o” pe Fuchse Berlin, într-un meci câștigat clar de Dinamo, scor 38-31.
Ionuț Popa este convins că după schimbarea de pe banca tehnică, anunțată în exclusivitate de ProSport, Dinamo va putea să lupte de la egal la egal cu formațiile din Cluj-Napoca și Oradea, care au dominat baschetul românesc în ultimii ani.
Roger Grimau are însă parte deocamdată de o muncă grea în „Ștefan cel Mare”, din moment ce Dinamo se află deocamdată doar pe locul 13, la cinci puncte de liderul neînvins CSM Oradea.
„După ce am creat modelul de la handbal, cu un antrenor de top, cu investiții, cu logistică de ultimă generație, a fost foarte ușor să convingem orice antrenor, la orice disciplină, după modelul de bună practică. Să prezentăm că vrem să facem ceva similar. În al doilea rând, a fost ușor pentru că David Barrufet și Xavi Pascual au lucrat cu acest antrenor. Au lucrat la Barcelona. El a fost și jucător și au creat o prietenie. Când intrau la antrenamente handbalul ieșeau ei, iar apoi invers. Barrufet i-a povestit istoria, cum au început, faptul că antrenorii nu aveau birou, iar jucătorii aveau condiții insalubre în vestiar. Și așa înțeles că lucrurile se pot schimba dacă există un lider care să dirijeze. Nici eu din birou nu pot să știu nevoile tuturor secțiilor și atunci este bine să ai un antrenor care știe ce vrea, care știe unde vrea să ajungă și noi doar să-l sprijinim”, a spus Ionuț Popa, pentru ProSport.
„El este un antrenor la început de drum, dar a început bine, la Barcelona în Euroligă. Este clar cel mai titrat antrenor din România. A antrenat la cel mai înalt nivel, jucători de la Chicago Bulls, din NBA. Doar că are nevoie de timp pentru a-și implementa ideile, filozofia, să-și aducă jucători care să răspundă tipului de apărare, tipului de atac. Atunci când vii la jumătatea sezonului, cu o echipă deja formată, nu știi exact care sunt problemele în vestiar, nu știi care sunt problemele logistice, nu știi care sunt problemele cu managerul, cu președintele, cu vicepreședintele.
La început de sezon, îți poți creiona singur drumul și poți greși pe mâna ta. Dar să pierzi pe mâna altora este un pic ciudat. Dacă a acceptat, înseamnă că este curajos. Putea să spună: semnez, dar cu luna mai-iunie. Eu am încredere în el și eu cred că în trei ani de zile va face o echipă care va reuși să se bată de la egal la egal cu Clujul și cu Oradea. Vom mai schimba puțin ierarhiile la baschet în anii care vor urma”, este promisiunea lui Ionuț Popa pentru fanii lui Dinamo.
După aducerea lui Roger Grimau, Dinamo visează chiar la o participare istorică în Euroligă, acolo unde vecinii de la Steaua Roșie Belgrad și Partizan reușesc să aducă chiar și 20.000 de spectatori.
Totuși, pentru a reuși acest lucru, Dinamo trebuie să treacă la un alt nivel din punct de vedere financiar, așa cum a subliniat Ionuț Popa.
Deocamdată, Dinamo joacă în European North Basketball League, iar cu Roger Grimau pe bancă a reușit să câștige meciul cu norvegienii de la Fyllingen Lions, scor 105-89.
„Pentru Euroligă ai nevoie de un partener privat care să vină și să pună 10-15 milioane de euro. E foarte greu, nici în fotbal nu vin. Poate veni însă un sponsor străin, care să vadă Dinamo și să investească, să meargă în Euroligă”, a explicat șeful lui CS Dinamo.
Check out the @BKTtires Stats Leaders from Round 9💯 PIR: Filip Petrusev (38) Points: Theo Maledon (31) Assists: Facundo Campazzo (9) Rebounds Trevion Williams (11) Steals: Leandro Bolmaro (3) Blocks: Mbaye Ndiaye (3) pic.twitter.com/RKZwU6uEPP — Turkish Airlines EuroLeague (@EuroLeague) November 14, 2024
Check out the @BKTtires Stats Leaders from Round 9💯
PIR: Filip Petrusev (38)
Points: Theo Maledon (31)
Assists: Facundo Campazzo (9)
Rebounds Trevion Williams (11)
Steals: Leandro Bolmaro (3)
Blocks: Mbaye Ndiaye (3) pic.twitter.com/RKZwU6uEPP
— Turkish Airlines EuroLeague (@EuroLeague) November 14, 2024
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER